EXCLUSIV: Post nou în organigrama CEO!

0
1856

Directoratul Complexului Energetic Oltenia a hotărât în ședința de vineri reinfintarea postului de director al Direcției de resurse umane, desființat cu mai bine de trei ani în urmă.

În toată această perioada, conducerea Direcției a fost asigurată de Sorin Olaru din postura de director adjunct!!!

Sunt multe speculații cu privire la cel ce urmează a fi numit pe acest post, una dintre ele fiind că Daniel Burlan l-ar dori în această poziție pe Constantin Lăzăroiu cu care acesta a lucrat în perioada cât a fost director general al SNLO.

Mai mult sau mai puțin încurajați de anumite conexiuni politice, nu mai puțin de 5 pretendenți și-ar dori postul, numai că provocările care stau în față companiei obligă Consiliul de Supraveghere să aleagă un tip cu atitudine și viziune.

O alegere potrivită poate garanta restartarea companiei din punct de vedere al culturii organizaționale și remodalarea structurii organizatorice într-o viziune modernă, adecvată obiectivelor firmei.

Din punct de vedere organizatoric, în mandatul lui Boza de președinte al Directoratului, fluxurile de informație și de decizie au fost grav perturbate de malformații extrem de distructive!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.