Federația Națională Mine Energie constituită nelegal!

0
1353

Sindicate din două sectoare de activitate nu pot fi asociate într-o federație!

În dorința de a obține reprezentativitate în două sectoare de activitate, Federația Nationla Mine Energie(FNME) a elaborat documente din care rezultă că în componenta sa sunt asociate sindicate atât din sectorul „Industrie extractivă” cât și din cel „Energie, petrol și gaze și minerit energetic”.

Acest gen de asociere încalcă art 41, alin(2) din Legea 62/2011 care stipulează că numai „două sau mai multe sindicate constituite în cadrul aceluiași sector de activitate se pot asocia în vederea constituirii unei federații sindicale”

În această perspectiva este evident că FNME nu îndeplinește această cerință legală pentru a ființă ca federație sindicală. Consecința legală este radierea ei din Registrul asociațiilor și fundațiilor.

Nelegalitatea constituirii unei federații sindicale prin asocierea sindicatelor din două sau mai multe sectoare de activitate este reținută și de Ministerul Muncii și Protecției Sociale în răspunsul pe care l-am primit la o solicitare în temeiul Legii 544/2001!

Nu poate participa legal la negocierea CCM din CE Oltenia!

Ilegalitatea modului de constituire a Federației Naționale Mine Energie echivalează cu inexistentă legală a acesteia, iar în temeiul Legii 62/2011-Legea dialogului social- administrația CE Oltenia, poate constată că această organizație nu are statut legal de federație.

Admiterea de către instanța, prin sentința civilă nr. 26/FED/27.08.2019, a cererii de constatare a reprezentativității la nivelul sectorului  „Energie, petrol și gaze și minerit energetic” nu poate prevala legii, mai ales că în documentele prezentate la instanța s-au ascuns date esențiale cu privire la componentă organizației.

Dacă instanța ar fi cunoscut structura completă a sindicatelor asociate în această organizație, în mod cert nu ar fi admis cererea. Problema inducerii în eroare a instanței are o conotație din sfera de lucru a instituțiilor abilitate ale statului, excedand sferei dreptului muncii.

Mai mult, prin sentința civilă nr. 1/20.01.2017, FNME obținuse reprezentativitate în sectorul „Industrie extractivă”, prezentând instanței lista trunchiată a sindicatelor componente, care a indus în eroare instanța cu privire la respectarea cerinței legale din art. 41, alin(2) din Legea 62/2011.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.