După ce ieri unul dintre membrii Consiliului de Supraveghere al Complexului Energetic Oltenia a depus cazierul fiscal fără mențiuni, astăzi cererea de înregistrare a mențiunilor a fost admisă de ORCT Gorj.
Adunarea Generală a Acționarilor a ales prin vot cumulativ membrii Consiliului de Supraveghere încă din dată de 01.07.2019, dar cei mandatați să facă demersurile de înregistrare au „uitat” subit cum se face!
Între membrii Directoratului și unii membrii ai fostului Consiliu de Supraveghere se generasera relații neprincipiale care au condus la lipsirea de substanță a sistemului dualist de administrare, practic Consiliul de Supraveghere nerealizand controlul prevăzut de lege asupra operațiunilor săvârșite de Directorat.
Tot eșafodajul susținător al actualului președinte al Directoratului format din politicieni PSD, lideri de sindicat cumpărați cu funcții bănoase, salariați cu competență discutabilă din CEO și slujbași din presa aservită, au primit cu ostilitate schimbările din Consiliul de Supravheghere, făcând presiuni că acesta să nu devină funcțional!