Minerii în greva, șefii și sindicaliștii gândesc promovări!

0
41

După discuția despre manipularea cifrelor în contabilitatea Complexului Energetic Oltenia și a raportărilor financiare la 30.06.2018, directoarea economică a companiei a rămas să înregistreze provizioanele pentru certificatele de carbon fix la prețul din 31.12.2018, cumpărarea efectivă urmând să se facă până la 30.04.2019!

Este clar că doamna directoare nu mai are niște „posibilități care se poate” de a mănări contabilitatea și vom vedea cu toții dimensiunea dezastrului economic de la CEO, sub mandatul Boza-Vișan, indiferent la ce preț vor fi înregistrate certificatele.

Compania este pusă pe drumul insolvenței, poate chiar al falimentului, minerii nu mai suportă bătaia de joc a conducerii și liderilor, iar pe conducători și lideri îi preocupă promovări în familie!

Șefa serviciului credite din companie își pregătește plecarea! Deja soțul sau, un inginer tânăr, competent și implicat, a părăsit compania și are job în privat în altă parte a țării, fiind încă un exemplu că societatea pierde resursă umană valoroasă.

Pentru unitate aceste două plecări sunt o pierdere, pentru căpușele companiei este o oportunitate! Cine ar urmă să acopere golul? În situația în care se află compania criteriile de selecție ar trebui să fie de maximă exigență și nu ar trebui promovat finul cuiva, sau nepotul altcuiva ori progenitura vreunuia din conducători sau lideri de sindicat.

Indiferent cât de exigențe ar fi criteriile, există indivizi care le pot îndeplini. Pentru postul de șef serviciu credite a fost identificată doamna Ghimis Iustina, care cu totul întâmplător este nora fostului director economic de la Direcția Minieră, Ghimis Vasile, fiica fostului lider sindical Ciortan Constantin și căreia doamna directoare Popescu i-a moșit primul copil.

Un șir de coincidențe care obligă la întrebarea dacă nepoata știe despre provizioane mai mult decât știe moașă!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.